sâmbătă, 21 mai 2011

LUNA

Luna este singurul satelit natural al Pământului. Numele de "lună" se aplică uneori și sateliților altor planete din sistemul nostru solar. Vârsta Lunii este de aproximativ 4,60 miliarde de ani.
Date despre Lună
Luna are o rază medie de 1.737 km, de 4 ori mai mică decât a Pământului, și orbitează în jurul acestuia la o distanță medie de 384.403 km; pentru a ajunge pe Pământ lumina Lunii are nevoie de ceva mai mult decât o secundă. Viteza medie pe orbită este de 3.700 km/h. Atracția gravitațională la suprafața Lunii este de 6 ori mai slabă decât cea terestră.
Luna realizează o rotație în jurul Pământului în aproximativ 4 săptămâni, aceasta fiind luna pământească (27 zile, 7 ore, 43 min și 11,6 sec). În acest interval fazele Lunii sunt: lună nouă, primul pătrar, lună plină, ultimul pătrar; ele se repetă în 29 zile 12 h 44 min 2,8 s (durată numită o lună lunară). Masa satelitului nostru este de 7,35 × 1022 kg, de 81 de ori mai mică decât masa Pământului, densitatea medie este de 3.400 kg/m3, iar excentricitatea orbitală este de 0,0549.
Perioada de rotație a Lunii este egală cu cea de revoluție în jurul Pământului, astfel încât Luna ne arată mereu aceeași față. Mai exact însă, dacă se iau în considerare fluctuațiile orbitei lunare și posibilitatea de a observa acest satelit din diferite locații de pe Pământ, suprafața vizibilă este ceva mai mare decât jumătate, și anume de 59%.
Luna este al doilea obiect ceresc ca strălucire (magnitudine aparentă), după Soare. De asemenea, Luna și Soarele au aproximativ același diametru angular, lucru ce face posibile eclipsele solare totale.
Suprafața Lunii
Suprafața Lunii este acoperită de cratere. Ele s-au format în urma impactului unor meteoriți uriași și asteroizi mici cu Luna, cel mai probabil în vremurile de la începutul istoriei Lunii, pe când sistemul solar era plin de asemenea fragmente. Cel mai mare crater se numește Bailly, are o lungime de 295 km și adâncime de 3.960 m. De asemenea mai este vizibil și un vechi relief vulcanic (cratere de origine vulcanică), rămas din vremurile apropiate de formarea satelitului Pământului; acest relief vulcanic ține de formațiunile vizibile cum ar fi "mările" (numele acesta a fost dat de observatorii din antichitate, care credeau că petele negre de pe suprafața Lunii sunt mări și oceane adevărate, iar părțile luminoase sunt continente), "văile" etc. Cea mai mare și mai cunoscută mare a Lunii este Mare Imbrium (Marea Ploilor), care are o lungime de 1.200 km. Cei mai înalți munți se află lângă Polul Sud al Lunii și au o înălțime de aproximativ 6.100 m, înălțime comparabilă cu Himalaya pe Pământ.
Fața vizibilă a Lunii
Partea vizibilă a Lunii e plină de cratere provocate de ciocniri cu asteroizi sau meteoriți ce au avut loc în perioada de tinerețe a sistemului Solar. Diametrele craterelor ajung până la 240 km. Zonele care de pe Pământ par mai luminoase sunt coline. Rocile din aceste zone au fost datate ca având o vechime de 4 miliarde de ani. Petele întunecate, cunoscute ca mări, sunt zone de joasă altitudine care au fost cândva inundate de lavă. Rocile de aici au o vechime de 3 - 3,9 miliarde de ani.
Partea ascunsă
Sonda sovietică Luna 3 a făcut prima fotografie a părții invizibile în 1959. Are mai puține "mări" de lavă și mai mulți munți. Expresia "partea întunecată a Lunii" este incorectă: Luna înconjoară Soarele împreună cu Pământul, deci lumina solară cade în decursul revoluțiilor pe toată suprafața ei, dar noi vedem lumină doar pe partea îndreptată spre noi, spre Pământ.
Fazele Lunii
O dată cu înaintarea Lunii pe orbită, partea luminată a suprafeței ei vizibilă de pe Pământ se modifică.
Aceste faze ale Lunii încep cu "luna nouă" când se vede doar un corn foarte subțire, cu forma curburii literei D. Această zonă luminoasă crește în decursul zilelor până vedem toată "luna plină", apoi ea descrește - spre cealaltă parte; ciclul se încheie cu 3 zile în care Luna e complet întunecată.
Durata ciclului complet al fazelor lunii se numește "lună sinodică" și este de aproximativ 29,5 zile. Datorită mișcării de revoluție a Pământului în jurul Soarelui, luna sinodică este mai lungă decât "luna siderală" (perioada de revoluție a Lunii în jurul Pământului, raportată la stele), similar cu modul în care ziua solară este mai lungă decât ziua siderală.
Alcătuire
Luna are o structură stratificată, similară cu a Pământului, și este constituită din aceleași elemente chimice, însă în proporții diferite. Tipurile de roci lunare sunt: roci vulcanice provenite din erupțiile provocate de ciocnirile cu meteoriți, bogate în calciu de la începuturile formării Lunii; și conglomerate de roci numite brecii. În colțurile întunecate ale craterelor a fost recent descoperită "gheață de suprafață", lângă Polul Sud al Lunii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu